Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)
Știre8 martie 2023Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune3 min de lectură

Zece lucruri pe care trebuie să le facă un îndrumător bun

Pentru a fi un bun îndrumător la locul de muncă, nu este suficient să fiți bun doar în munca dumneavoastră Aici, la EURES, am pregătit câteva sfaturi pentru a vă ajuta să creați o relație fructuoasă cu stagiarul dumneavoastră.

Ten things every good mentor should do
Shutterstock

Cunoașteți-vă reciproc

Pentru a stabili o relație bună de muncă cu stagiarul, înainte de toate este important să vă cunoașteți reciproc. Încercați să găsiți timp, într-o sală de reuniune, un spațiu de relaxare sau în bucătăria de birou – pentru a afla mai multe despre stagiar: de unde este, ce l-a determinat să candideze la program, care îi sunt interesele și aspirațiile. Spuneți-i și despre dumneavoastră. În acest fel, ambele părți se vor simți mai în largul lor și vor „sparge gheața”.

Creați un parteneriat

Explicați stagiarului că în această experiență nu îi sunteți nici șef, nici profesor, ci partener, și că sunteți acolo pentru a-l ajuta să profite la maximum de programul de mentorat.

Creați obiective personalizate

Fiecare program de mentorat trebuie să aibă obiective clare. Colaborați cu stagiarul dumneavoastră pentru a-i stabili obiectivele. Întrebați-l ce vrea să obțină de la acest mentorat, ce competențe vrea să învețe și ce experiență vrea să obțină. Stabilirea de obiective personalizate va menține stagiarul motivat și îi va face experiența mai valoroasă.

Stabiliți o comunicare zilnică

Uneori, îndrumătorul se poate simți copleșit, deoarece se află adesea sus pe lista de lucruri de făcut. Indiferent cât de ocupat sunteți, dedicați timp, cel puțin o dată pe zi, pentru a discuta cu stagiarul la telefon. Nu-l faceți niciodată să simtă că vă deranjează.

Învățați stagiarul să-și găsească drumul

Un îndrumător bun folosește o combinație de recomandări și întrebări orientative. Uneori, poate fi mai util să-l îndrumați pe stagiar să găsească singur răspunsul, decât să-i dați soluția.

Nu vă temeți să spuneți „Nu știu”

S-ar putea să nu aveți întotdeauna răspunsul bun la întrebarea stagiarului. Nu vă temeți să spuneți „Nu știu” și să cereți sfaturi altor colegi. În acest fel, stagiarul va învăța o lecție valoroasă despre munca în echipă și despre onestitate.

Fiți deschis

Uneori, perspectiva unui străin poate aduce îmbunătățiri noi în procese de lucru vechi. Stagiarul dumneavoastră poate observa o greșeală în munca dumneavoastră sau vă poate indica o modalitate de îmbunătățire a metodelor. Recunoscându-vă lipsurile, veți întări relația de încredere cu stagiarul.

Fiți pozitiv

Când dați feedback, fiți întotdeauna constructiv. Recunoașteți meritele stagiarului, când face treabă bună. Aceste mici afirmații îl vor ajuta să-și consolideze încrederea.

Fiți înțelegător

Nu uitați că și dumneavoastră ați fost odată fără experiență. Un mediu de lucru nou, sarcini necunoscute și colegi noi – toate acestea pot contribui la o experiență stresantă. Asigurați-vă că stagiarul se simte bine la locul de muncă și vă abordează pentru orice eventuală nelămurire.

Fiți un exemplu

Este de la sine înțeles că un bun îndrumător ar trebui să fie el însuși un model de urmat. Dacă vă așteptați ca stagiarul dumneavoastră să fie punctual și să rămână concentrat în timpul zilei de lucru, trebuie să vă urmați și dumneavoastră sfaturile. Fiți angajatul care doriți să devină.

Un program de stagiu bine pus la punct poate aduce numeroase beneficii, atât pentru firma dumneavoastră, cât și pentru stagiari. Consultați sfaturile noastre despre cum să vă remarcați ca angajator preferat de stagiari față de concurență.

 

Linkuri conexe:

Cum să elaborați un program de stagiu competitiv pentru compania dumneavoastră

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Căutare consilieri EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

Teme
  • Sugestii și sfaturi
Secțiuni aferente
  • Sugestii și sfaturi
Sectorul
  • Accomodation and food service activities
  • Activities of extraterritorial organisations and bodies
  • Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
  • Administrative and support service activities
  • Agriculture, forestry and fishing
  • Arts, entertainment and recreation
  • Construction
  • Education
  • Electricity, gas, steam and air conditioning supply
  • Financial and insurance activities
  • Human health and social work activities
  • Information and communication
  • Manufacturing
  • Mining and quarrying
  • Other service activities
  • Professional, scientific and technical activities
  • Public administration and defence; compulsory social security
  • Real estate activities
  • Transportation and storage
  • Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
  • Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.