Regiunile frontaliere interne ale UE acoperă 40 % din teritoriul UE și găzduiesc aproape 2 milioane de lucrători transfrontalieri. Potrivit celui mai recent raport privind mobilitatea forței de muncă în interiorul UE, peste 1,3 milioane de persoane din UE locuiesc într-o țară și lucrează în alta.
Cu toate acestea, lucrătorii transfrontalieri se pot confrunta zilnic cu o serie de obstacole, cum ar fi practici naționale, sisteme de securitate socială, norme fiscale și sisteme juridice diferite. În plus, transportul public este adesea mai puțin dezvoltat în regiunile transfrontaliere decât în interiorul țării, ceea ce afectează și mai mult capacitatea cetățenilor de a lucra în străinătate în UE.
EURES ajută lucrătorii transfrontalieri să depășească aceste obstacole, oferind sprijin financiar parteneriatelor transfrontaliere, sub egida Fondului social european Plus (FSE+).
În cadrul acestor parteneriate, membrii și partenerii EURES colaborează la nivel transfrontalier pentru a spori capacitatea lucrătorilor de a munci în străinătate și pe cea a angajatorilor de a facilita acest lucru. Organizațiile care nu fac parte din rețeaua EURES pot participa, de asemenea, dacă își pot aduce contribuția în acest sens. Printre parteneri se numără, de obicei, serviciile publice de ocupare a forței de muncă, organizații patronale, precum și universități, asociații de întreprinderi, sindicate și camere de comerț.
În 2022 și 2023, 7 parteneriate transfrontaliere, la care participă 9 țări, beneficiază de finanțare din partea FSE+. Pe lângă acestea, o serie de alte parteneriate funcționează fără sprijin financiar din partea UE.
Parteneriatele transfrontaliere sprijinite de FSE+ sunt prezentate mai jos. Faceți clic pe linkuri pentru a afla mai multe despre parteneriate și despre activitățile și serviciile în curs sau pentru a solicita informații suplimentare sau asistență:
- Spania și Portugalia
- Franța și Germania
- Italia și Slovenia
- Belgia și Țările de Jos
- Belgia, Franța, Germania și Luxemburg
Obiectivul general al parteneriatelor este de oferi informații și consiliere persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor cu privire la munca și recrutarea/angajarea la nivel transfrontalier, de a oferi oportunități de plasare și de a furniza servicii înainte și după recrutare.
O serie de echipe de experți sunt disponibile pentru a sprijini lucrătorii în fiecare etapă a carierei lor și pentru a răspunde la orice întrebări pe care le-ar putea avea aceștia cu privire la aspectele practice ale muncii transfrontaliere.
Parteneriatele monitorizează, de asemenea, fluxurile de lucrători care traversează frontierele respective, precum și evoluția pieței forței de muncă și identifică obstacolele care pot împiedica libera circulație a lucrătorilor în cadrul pieței regionale transfrontaliere a forței de muncă.
În fiecare an, parteneriatele desfășoară numeroase activități în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și al angajatorilor.
Pentru a obține îndrumări suplimentare cu privire la posibilitățile de angajare în regiunea dumneavoastră, căutați consilieri EURES după parteneriate transfrontaliere.