Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)
Știre10 aprilie 2017Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune4 min de lectură

Nu este vina mea, ci a altcuiva: cum să faci față unei respingeri în cazul unui loc de muncă

Cu toții am trecut prin așa ceva. Ai scris un CV minunat, ai formulat o scrisoare de intenție perfectă, te-ai descurcat bine la interviu, ai așteptat cu sufletul la gură un apel telefonic sau un e-mail și... ai primit răspunsul „nu, mulțumim”. Asta în cazul în care ai destul noroc să primești măcar un răspuns.

It’s not me, it’s you: How to deal with job rejection

Respingerea este greu de acceptat, sub orice formă ar veni. Chiar dacă ești cea mai încrezătoare persoană din lume, atunci când ești respins poți începe să te îndoiești de tine. Iar atunci când vine vorba de oportunitățile de locuri de muncă, probabil că te vei confrunta în mod repetat cu această situație, din cauza concurenței enorme care caracterizează piața muncii în zilele noastre.

Așadar, cum poți face față unei respingeri, sau și mai bine, cum poți să o transformi într-un avantaj? După o analiză atentă, ne-am gândit la patru aspecte esențiale pe care să le ai în vedere:

Respingerea... nu este întotdeauna din vina ta

Unul dintre principalii factori pe care nu îi poți controla atunci când îți cauți un loc de muncă se referă la celelalte persoane care s-ar putea să urmărească același post în același timp. Indiferent cât de bine răspunzi cerințelor din fișa postului și cât de perfect știi că ești pentru poziția respectivă, mereu există posibilitatea ca altcineva să aibă un pic mai multă experiență. Sau câteva competențe în plus. Sau o calificare suplimentară. Cu siguranță este vorba de diferențe mici, dar de multe ori acestea sunt suficiente pentru a propulsa persoana respectivă în vârful listei atunci când există 100 de candidați pentru același loc de muncă.

Acceptarea acestui fapt te va ajuta să înțelegi că respingerea nu înseamnă că nu ești bun. Ea poate însemna doar că a apărut altcineva ceva mai competent, chiar dacă nu cu mult. Cu puțină răbdare, s-ar putea ca data viitoare acea persoana să fii chiar tu!

Respingerea... se poate transforma într-o bună experiență de învățare

Cu cât depui mai multe cereri pentru locuri de muncă, cu atât vei începe să te pricepi mai bine. De asemenea, cu cât vei participa la mai multe interviuri, cu atât vei ști mai bine la ce să te aștepți și cum să te pregătești. Cere feedback ori de câte ori ai ocazia și nu uita să îl iei în considerare. În acest fel, respingerea te poate ajuta efectiv să îți perfecționezi modul în care cauți un loc de muncă și să îți crești șansele de a primi un post în viitor.

Respingerea... poate însemna și că te așteaptă un loc de muncă mai bun

Nu poți ști niciodată ce se va întâmpla peste un minut, peste o oră sau peste o zi. În loc să vezi respingerea ca pe un eșec, de ce să nu o privești ca pe o oportunitate? Indiferent ce loc de muncă ai pierdut, ești liber acum să profiți de următorul post care îți iese în cale și... cine știe? Acela s-ar putea dovedi cu mult mai bun.

Respingerea... îți poate crește încrederea în tine

Pare greu de crezut, dar confruntarea cu o respingere se poate dovedi de fapt o experiență pozitivă. Respingerea te ajută să înțelegi despre tine lucruri pe care poate nu le-ai observat până acum și, de asemenea, să descoperi motivele adevărate pentru care ai sentimente negative. Dacă ești supărat din cauză că nu ai primit postul respectiv, oare simți asta pentru că ți-l doreai cu adevărat? Sau poate pentru că te-ai săturat să tot fii respins? Astfel de întrebări ar putea reprezenta cheia cu care să îți ajustezi strategia de căutare și de găsire a unui loc de muncă.

De asemenea, o mai bună conștiință de sine te va ajuta nu doar să accepți că nu a fost vina ta, că poate fi o experiență utilă, din care să înveți ceva, că te așteaptă ceva mai bun – ci și să crezi acest lucru cu adevărat. Vei începe să observi că, deși respingerea doare întotdeauna, ea nu reprezintă sfârșitul lumii. Este doar una dintre întâmplările obișnuite ale vieții și reprezintă un moment pe care îl poți folosi pentru a deveni mai puternic.

Vrei să îți crești șansele de a transforma acel răspuns „nu, mulțumim” în „sunteți angajat”? Articolul nostru despre cele 5 reguli „S” de scriere a unei scrisori de intenție de succes îți oferă câteva sfaturi foarte bune în acest sens.

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Drop’pin@EURES

Găsiți un consilier EURES

Condiții de viață și de muncă în țările EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

EURES pe Google+

Teme
  • Afaceri / Antreprenoriat
  • Sugestii și sfaturi
  • Știri despre piața muncii/știri despre mobilitate
  • Tendințe de recrutare
  • Tineret
Sectorul
  • Accomodation and food service activities
  • Activities of extraterritorial organisations and bodies
  • Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
  • Administrative and support service activities
  • Agriculture, forestry and fishing
  • Arts, entertainment and recreation
  • Construction
  • Education
  • Electricity, gas, steam and air conditioning supply
  • Financial and insurance activities
  • Human health and social work activities
  • Information and communication
  • Manufacturing
  • Mining and quarrying
  • Other service activities
  • Professional, scientific and technical activities
  • Public administration and defence; compulsory social security
  • Real estate activities
  • Transportation and storage
  • Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
  • Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.