Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)
Știre16 noiembrie 2018Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune4 min de lectură

Cum vă afectează munca nedeclarată din UE?

Munca nedeclarată din așa numita „economie paralelă” constituie aproximativ 15 % din economia totală a Europei. Uniunea Europeană acționează împotriva acestui fenomen prin „Platforma europeană de combatere a muncii nedeclarate”. Dar ce înseamnă de fapt muncă nedeclarată, de ce este importantă această platformă și cum vă poate ajuta ea în calitatea dumneavoastră de lucrător în UE?

How does undeclared work in the EU affect you?
European Union

Ce înseamnă de fapt muncă nedeclarată?

Constituie muncă nedeclarată orice activitate lucrativă care este legală în sine, dar nu este declarată la autoritățile publice relevante. În limbajul curent, ea este cunoscută adesea sub denumirea de „muncă la negru” și se întâlnește frecvent în sectoare precum cel al construcțiilor, al curățeniei, al îngrijirii copiilor, precum și în sectorul alimentar și în cel al ospitalității.

Care este rolul „Platformei europene de combatere a muncii nedeclarate”?

Combaterea fenomenului muncii nedeclarate reprezintă o prioritate a UE, fiind și motivul pentru care a fost lansată „Platforma europeană de combatere a muncii nedeclarate” în 2016.

Platforma reunește organizații din întreaga UE, inclusiv autorități din domeniul ocupării forței de muncă, din domeniul fiscal și din cel al securității sociale, care cooperează la nivel transfrontalier și fac schimb de informații, de cunoștințe și de bune practici.

Obiectivul principal al platformei este acela de a transforma munca nedeclarată în muncă declarată și de a impune corectitudinea și eficiența pe piața locurilor de muncă și în cadrul sistemelor de protecție socială. Aceasta va contribui la condiții de viață și de muncă mai bune pentru cetățenii din întreaga UE.

De ce trebuie să combatem munca nedeclarată?

A fi plătit la negru sau „direct în mână” poate să pară ceva inofensiv sau singura opțiune pe o piață dificilă a forței de muncă. Însă acest mod de a lucra poate avea implicații și dezavantaje mari pentru lucrători.

Dacă sunteți angajat la negru, vă puteți confrunta cu:

  • salariu mic (adesea sub salariul minim prevăzut de lege);
  • program de lucru excesiv sau neregulat;
  • condiții de lucru improprii sau precare, precum și calitate scăzută a muncii;
  • lipsa drepturilor conferite de un contract de muncă, cum ar fi cele la concediu remunerat și la concediu medical;
  • lipsa accesului la pensie și la indemnizație de șomaj;
  • mai mică siguranță a locului de muncă și mai puține oportunități de perfecționare sau de a găsi un loc de muncă oficial.

Este posibil să mă aflu în situația de angajat la negru. Ce ar trebui să fac?

Dacă vă îngrijorează faptul că ați putea fi angajat la negru, puteți să căutați legislația din țara dumneavoastră și să verificați pe site-ul platformei dacă dumneavoastră și angajatorul dumneavoastră vă aflați în legalitate.

Dacă credeți că angajatorul dumneavoastră sau o altă organizație practică munca nedeclarată, puteți afla și cum să semnalați acest lucru autorităților competente.

Trebuie doar să selectați din lista verticală țara în care trăiți și se vor afișa site-urile și numerele de telefon ale punctelor naționale de contact.

Este responsabilitatea mea să iau măsuri?

Conform motto-ului UE, „munca nedeclarată este problema tuturor”. De ce? Pentru că munca nedeclarată înseamnă neplata unor taxe, ceea ce înseamnă lipsa finanțării pentru servicii publice de bază cum ar fi ajutorul de șomaj și sistemele de sănătate și de pensii. Astfel se produce un efect de domino care afectează toți membrii societății, în special pe cei mai vulnerabili.

Ca cetățean, puteți contribui la eliminarea muncii nedeclarate dacă o divulgați. De asemenea, puteți solicita sfaturi privind trecerea de la munca la negru la un loc de muncă oficial.

Desigur însă că prevenirea muncii nedeclarate nu cade doar în sarcina lucrătorilor – este nevoie de un efort comun. Este esențial ca angajatorii să respecte reglementările naționale în materie. Pe de altă parte, UE sprijină fiecare stat membru în parte să ia măsuri la nivel guvernamental.

Unde pot găsi mai multe informații?

Pentru a afla mai multe despre platformă, vizionați acest video sau vizitați pagina web a platformei. Pentru mai multe informații, abonați-vă la buletinul informativ periodic privind munca nedeclarată sau accesați biblioteca de resurse utile de pe pagina menționată.
 

Linkuri conexe:

Instrumente naționale pentru raportarea muncii la negru

Platforma europeană de combatere a muncii nedeclarate – Video (YouTube)

Munca nedeclarată

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Drop’pin@EURES

Găsiți un consilier EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

Teme
  • Știri externe EURES
  • Tineret
Secțiuni aferente
Sectorul
  • Accomodation and food service activities
  • Activities of extraterritorial organisations and bodies
  • Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
  • Administrative and support service activities
  • Agriculture, forestry and fishing
  • Arts, entertainment and recreation
  • Construction
  • Education
  • Electricity, gas, steam and air conditioning supply
  • Financial and insurance activities
  • Human health and social work activities
  • Information and communication
  • Manufacturing
  • Mining and quarrying
  • Other service activities
  • Professional, scientific and technical activities
  • Public administration and defence; compulsory social security
  • Real estate activities
  • Transportation and storage
  • Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
  • Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.