Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)
Știre24 martie 2020Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune5 min de lectură

Viitorul muncii: Manageri în domeniul hotelier și al comerțului cu amănuntul

Prognoza Cedefop privind competențele ne dă ocazia să ne imaginăm cum ar arăta piața muncii peste 10 de ani, anticipând tendințele ocupării forței de muncă. În această nouă serie de articole, analizăm dificultățile și schimbările cu care s-ar putea confrunta anumite profesii, din prezent până în 2030.

The future of work: Hospitality and retail managers
EURES

A doua ocupație profesională analizată sunt managerii din sectorul hotelier și al comerțului cu amănuntul. Aici sunt cuprinse persoane care lucrează ca manageri de hoteluri și restaurante, manageri în comerțul cu amănuntul și cu ridicata, precum și manageri în alte servicii, precum servicii sportive, recreative și culturale.

Principalele elemente

  • În 2018, aproximativ 4,2 milioane de persoane lucrau ca manageri în domeniul hotelier și al comerțului cu amănuntul.
  • Ocuparea forței de muncă în aceste sectoare a crescut cu puțin peste 3 % în perioada 2006 - 2018.
  • Cele mai importante sarcini și competențe pentru angajații din aceste sectoare sunt autonomia, creativitatea și soluționarea de probleme, precum și capacitatea de a acționa cu simț de răspundere și amabilitate.
  • Managerii din acest domeniu sunt angajați în principal în sectoarele comerțului cu ridicata și cu amănuntul (35 %), precum și în servicii de cazare și alimentație publică (32 %).
  • Profilul calificărilor pentru managerii din sectorul hotelier și al comerțului cu amănuntul nu ar trebui să se schimbe semnificativ în viitor.

Sarcini și competențe

Principalele sarcini și competențe sunt prezentate pe scurt în lista de mai jos, în ordinea importanței generale:

  • Autonomie
  • Simț de răspundere și amabilitate
  • Creativitate și soluționare de probleme
  • Competențe de vânzare și de convingere
  • Administrare și coordonare
  • Culegerea și evaluarea informațiilor
  • Competențe scris-citit
  • Utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor
  • Predare, formare și instruire
  • Sarcini de rutină
  • Competențe numerice
  • Lucrul în echipă
  • Dexteritate
  • Forță
  • Utilizarea tehnicii

Care sunt tendințele viitorului?

  • Se estimează că, în perioada 2018-2030, vor trebui ocupate 3 milioane de locuri de muncă vacante în acest domeniu.
  • Creșterea ocupării forței de muncă în sectorul hotelier și al comerțului cu amănuntul se preconizează că va fi de aproximativ 10 % (o creștere de aproximativ 410 000 de locuri de muncă), fiind deosebit de mare în Italia, Cipru, Regatul Unit, Danemarca și Ungaria.
  • Ponderea profesioniștilor înalt calificați din acest sector ar crește de la 35% în 2018 la 41% în 2030.
  • Ponderea profesioniștilor slab calificați din acest sector, ar scădea de la 22% în 2018 la 18% în 2030.
  • Managerii din sectorul hotelier și al comerțului cu amănuntul se pare că sunt o categorie profesională în care riscul de automatizare este foarte mic.

Care sunt factorii de schimbare care vor afecta competențele?

Managerii din sectorul hotelier și al comerțului cu amănuntul conduc cel mai adesea unități care oferă servicii direct publicului, în organizații care sunt prea mici pentru a avea o structură ierarhică de conducere. Prin urmare, au nevoie de mai multe competențe de relaționare cu publicul decât managerii din sectoare mai specializate și mai tehnice. Factorii de schimbare care vor modela principalele tendințe în materie de competențe în ocuparea forței de muncă vor cuprinde următoarele:

  • O nouă generație de lucrători ,cu diferite solicitări și așteptări. Tinerii au crescut într-o lume conectată și, prin urmare, apreciază îmbinarea muncii cu viața personală. De asemenea, se așteaptă la o comunicare mai rapidă și mai accesibilă cu personalul de nivel superior, ceea ce va necesita o nouă abordare, mai flexibilă, a gestionării.
  • Îmbătrânirea populației din UE reprezintă o provocare pentru recrutarea de manageri. Odată cu pensionarea managerilor cu experiență, poate apărea și un deficit de competențe la nivelul pozițiilor de conducere.
  • Schimbările tehnologice din sectorul comerțului cu amănuntul, inclusiv introducerea de case cu autoservire, au dus la înlocuirea posturilor de casieri și la crearea de noi posturi pentru a veni în sprijinul clienților care folosesc astfel de echipamente. Competențele avansate de gestionare a datelor, analiză critică, internet și alte aspecte legate de tehnologie, precum și în domeniul planificării strategice sunt puțin dezvoltate sau lipsesc în anumite cazuri și se vor dovedi esențiale pentru managerii din aceste sectoare.
  • Creșterea activității întreprinderilor prin diferite canale, cum ar fi comerțul electronic/rezervări online și marketing, va determina noi așteptări din partea managerilor din sectorul hotelier, al serviciilor de vânzare cu amănuntul și al altor servicii. Aceștia vor trebui să poată gestiona cererile clienților prin intermediul acestor noi canale și să asigure formarea și perfecționarea personalului.
  • Cadrele juridice și de reglementare în schimbare impun ca managerii să înțeleagă bine legile și reglementările (de exemplu, cele privind munca și îngrijirea și igiena alimentară) și să poată lucra cu ele. Având în vedere creșterea numărului de contracte de muncă temporară, managerii vor trebui să fie în măsură să-și conducă echipele chiar dacă s-ar putea confrunta cu o fluctuație mare de personal.

Cum pot fi satisfăcute aceste nevoi de competențe?

Candidații potențiali pentru posturi de conducere trebuie identificați din timp și înrolați într-un program de formare adecvat. Dezvoltarea competențelor esențiale de gestionare și de conducere necesită o formare de bază în domeniul managementului, care poate fi efectuată pe plan intern sau extern. Competențele respective se pot dobândi și la locul de muncă și se pot perfecționa printr-un sistem de mentorat sau de observare la locul de muncă. De asemenea, întreprinderile trebuie să ofere cursuri de formare în domeniul gestionării progreselor tehnologice relevante din sectorul lor.

Autoritățile naționale relevante pot avea, de asemenea, un rol în dezvoltarea competențelor de conducere, furnizând fonduri pentru sprijinirea IMM-urilor în acest sens, în special în domeniul antreprenorialului și al competențelor emergente necesare. În ceea ce privește îmbătrânirea forței de muncă în rândul patronilor/managerilor de magazine, accentul ar trebui pus pe cursuri de formare cu privire la transferul funcțiilor de conducere și pe consolidarea gestionării resurselor umane.

Doriți să aflați mai multe despre Prognozele privind competențele și despre viitorul ocupării forței de muncă în Europa? Consultați articolul nostru general și articolul nostru despre profesiile din domeniile juridic, social și cultural.

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Drop’pin@EURES

Căutare consilieri EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

Teme
  • Știri externe EURES
  • Știri despre piața muncii/știri despre mobilitate
  • Știri/rapoarte/statistici
  • Tendințe de recrutare
Sectorul
  • Accomodation and food service activities
  • Activities of extraterritorial organisations and bodies
  • Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
  • Administrative and support service activities
  • Agriculture, forestry and fishing
  • Arts, entertainment and recreation
  • Construction
  • Education
  • Electricity, gas, steam and air conditioning supply
  • Financial and insurance activities
  • Human health and social work activities
  • Information and communication
  • Manufacturing
  • Mining and quarrying
  • Other service activities
  • Professional, scientific and technical activities
  • Public administration and defence; compulsory social security
  • Real estate activities
  • Transportation and storage
  • Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
  • Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.