
De ce turismul?
O carieră în turism vă oferă acces la destinații exotice și frumoase, spații de lucru moderne și un mediu dinamic. Angajații sunt adesea tineri, aducând energie și bună dispoziție în echipă și la locul de muncă. Există numeroase oportunități de dezvoltare profesională și personală - și de a face diferența. Având în vedere că există locuri de muncă în regim permanent, cu fracțiune de normă și sezoniere, există oportunități potrivite pentru fiecare.
Ce caută angajatorii din industria turismului atunci când recrutează?
Conform studiilor realizate de Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii în cadrul proiectului „Plan de cooperare sectorială în materie de competențe în turism”, cel mai important factor pentru angajatori este vârsta (21%), candidații cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani fiind cei mai căutați. Acest factor este urmat imediat de competențele relevante și calificările academice (câte 18%), precum și flexibilitatea și experiența profesională (16%).
Care sunt cele mai importante competențe în sectorul turismului?
În topul competențelor preferate de angajatori se află atitudinea ospitalieră, alături de capacitatea de a înțelege și de a îmbunătăți relațiile umane, comunicarea interpersonală și competențele lingvistice. De asemenea, și persoanele care caută un loc de muncă consideră că aceste categorii sunt cele mai importante, deși este interesant de remarcat că, față de angajatori, ele acordă mai multă importanță competențelor lingvistice și cunoștințelor multiculturale și o mai mică importanță gândirii critice.
Care sunt cele mai bune locuri pentru a afla mai multe informații despre locurile de muncă din industria turismului?
Portalurile dedicate locurilor de muncă, rețelele personale și platformele de comunicare socială sunt trei dintre principalele instrumente folosite de companiile din domeniul turismului pentru a găsi angajați noi. Site-urile companiilor și agențiile de recrutare profesioniste sunt, la rândul lor, instrumente utilizate pe scară largă. Asigurați-vă că profitați și dvs. de aceste instrumente pentru a vă maximiza șansele de a găsi un loc de muncă.
Cum puteți dobândi competențele pe care le caută angajatorii?
Dacă doriți să vă dezvoltați competențele înainte de a vă implica profesional în industria turismului, există numeroase programe UE care vă pot ajuta. Printre acestea se numără EURES, care are o secțiune dedicată persoanelor care își caută un loc de muncă, precum și numeroase funcționalități, Primul tău loc de muncă EURES, care ajută persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani să-și găsească un loc de muncă în UE, și Erasmus+, care oferă o gamă largă de oportunități de formare și colaborare în rețea pentru tineri.
Unde se pot găsi mai multe informații?
Site-ul Jobs in Tourism (Locuri de muncă în turism) conține multe informații despre munca în sectorul turistic. Parte a campaniei de comunicare „Turismul, o lume a oportunităților” (dezvoltată în cadrul proiectului „Plan de cooperare sectorială în materie de competențe în turism”), site-ul este conceput să promoveze industria turismului, să sprijine persoanele care caută un loc de muncă și doresc să înceapă o carieră în turism, precum și să ajute companiile în căutare de potențiali angajați.
Pentru a afla mai mult despre cariera în turism, accesați secțiunea Looking for a career in tourism?(Vă doriți o carieră în turism?).
Linkuri conexe:
Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME)
Mai multe informații:
Zilele europene ale locurilor de muncă
Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES
Baza de date cu locuri de muncă a EURES
Servicii EURES pentru angajatori
Calendarul evenimentelor EURES
Următoarele evenimente online
EURES pe Facebook
EURES pe Twitter
EURES pe LinkedIn
Detalii
- Data publicării
- 27 septembrie 2018
- Autori
- Autoritatea Europeană a Muncii | Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune
- Teme
- formare EURESSugestii și sfaturiȘtiri despre piața muncii/știri despre mobilitateȘtiri/rapoarte/statisticiTendințe de recrutareTineret
- Secțiuni aferente
- Condiții de viață și de muncă
- Sectorul
- Accomodation and food service activitiesActivities of extraterritorial organisations and bodiesActivities of households as employers, undifferentiated goods- and servicesAdministrative and support service activitiesAgriculture, forestry and fishingArts, entertainment and recreationConstructionEducationElectricity, gas, steam and air conditioning supplyFinancial and insurance activitiesHuman health and social work activitiesInformation and communicationManufacturingMining and quarryingOther service activitiesProfessional, scientific and technical activitiesPublic administration and defence; compulsory social securityReal estate activitiesTransportation and storageWater supply, sewerage, waste management and remediation activitiesWholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles