Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)
Știre19 aprilie 2017Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune

Un loc de muncă sau studii universitare - ce ți se potrivește?

Nu este niciodată ușor să iei decizii în legătură cu viitorul tău, mai ales când ai toata viața înainte și ți-e teamă să nu alegi o cale greșită. Pentru mulți tineri, una din primele mari decizii trebuie luată la terminarea liceului: să urmeze studii universitare sau să se angajeze direct pe piața muncii? Este o întrebare veche și la care nu se poate răspunde ușor. Vă prezentăm câteva idei care sperăm să vă ajute în luarea unei decizii corecte.

Work or university – which is right for you?
Shutterstock

Depinde de ceea ce intenționați să faceți în viață...

În anumite sectoare de activitate, diploma universitară este o cerință standard. Aceste domenii tind să fie cele mai tradiționaliste, cum ar fi medicina, matematica sau științele, unde este nevoie de ani buni de studii pentru a dobândi cunoștințele necesare.

Cu toate acestea, multe domenii - în mod special cele mai vocaționale - pot valoriza experiența profesională la fel de mult ca și o diplomă universitară, deoarece îți oferă acea experiența „practică” care lipsește uneori din cursurile universitare. Gândiți-vă ce tip de carieră vă doriți și s-ar putea să realizați că acest lucru determină direcția pe care trebuie să o urmați.

...și dacă de fapt încă nu știți

Ce faceți însă dacă nu v-ați hotărât încă ce vreți să deveniți? A alege între studii universitare și un loc de muncă nu înseamnă să vă angajați pe una dintre aceste căi pentru totdeauna. Dacă, mai târziu, veți dori să schimbați domeniul de activitate, timpul petrecut la universitate sau muncind nu va fi irosit. Competențele digitale și de comunicare sunt transferabile și universale. Vă vor fi de folos oriunde veți dori să mergeți.

De asemenea, poate ar fi util să citiți competențe și activități solicitate în mod deosebit de angajatori S-ar putea să găsiți aici informații interesante care să vă sporească șansele de angajare, fie că vă angajați direct ori faceți întâi o facultate.

Implicații financiare

Banii reprezintă întotdeauna un subiect spinos, însă trebuie să i se acorde o importanță deosebită - în special în țările în care adesea tinerii acumulează o datorie financiară importantă la terminarea facultății. Majoritatea cursurilor implică anumite costuri, care vor fi achitate după absolvire, în timp ce un loc de muncă vă ajută să faceți economii.

Cu toate acestea, investiția poate fi valoroasă pe termen lung, deoarece o diplomă universitară vă deschide adesea uși spre locuri de muncă mai bine plătite. În majoritatea statelor UE există și posibilități de burse, care-i pot ajuta pe tineri pe parcursul studiilor universitare, fără un lung proces de rambursare a datoriei la sfârșitul acestora.

Puteți să îmbinați ambele opțiuni

Fie că o fac pentru a câștiga bani în plus ori pentru a câștiga experiență profesională, mulți studenți combină studiile cu un loc de muncă cu fracțiune de normă. Nu este întotdeauna posibil, în special dacă materiile studiate sunt încărcate, însă poate fi o ocazie bună de a obține cele mai mari beneficii din ambele situații.

Pe de altă parte, doar pentru că ați hotărât să vă angajați, acest lucru nu exclude studiul ca opțiune. Sistemul de învățământ la distanță este utilizat din ce în ce mai mult datorită evoluțiilor tehnologice, în timp ce cursurile cu fracțiune de orar oferă flexibilitatea necesară.

Din ce în ce mai multe universități ajută la găsirea unei soluții, propunând cursuri care permit îmbinarea studiilor cu munca. Participând la un astfel de curs, puteți beneficia de cele mai utile informații din cele două activități; așadar de ce să nu analizați ofertele universităților din țara dumneavoastră sau din străinătate?

Există și o a treia opțiune

Uceniciile, formările și stagiile reprezintă un alt mod de a îmbina munca cu studiile. Ele sunt și o cale excelentă de intrare în domeniul de activitate sau în cariera care vă interesează și de a dobândi o experiență utilă. Consultați secțiunea oportunități pentru tineri din Drop’pin@EURES pentru a începe căutarea de informații despre ucenicii, formări sau stagii care corespund așteptărilor dumneavoastră.

Există multe alte aspecte de care trebuie să țineți cont - nu este o decizie ușoară - însă sperăm că cele prezentate v-au ajutat să identificați câteva dintre cele mai importante!  Și orice decizie veți lua, de ce nu i-ați adăuga încă ceva: studiile sau munca în altă țară? Articolul nostru despre a studia, a se forma și a munci în străinătate conține sfaturi importante pentru a vă demara activitatea.

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Drop’pin@EURES

Găsiți un consilier EURES

Condițiile de viață și de muncă din țările participante la EURES

Baza de date cu oferte de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

EURES pe Google+

Teme
Sugestii și sfaturiȘtiri/rapoarte/statisticiTineret
Secțiuni aferente
Condiții de viață și de muncă
Sectorul
Accomodation and food service activitiesActivities of extraterritorial organisations and bodiesActivities of households as employers, undifferentiated goods- and servicesAdministrative and support service activitiesAgriculture, forestry and fishingArts, entertainment and recreationConstructionEducationElectricity, gas, steam and air conditioning supplyFinancial and insurance activitiesHuman health and social work activitiesInformation and communicationManufacturingMining and quarryingOther service activitiesProfessional, scientific and technical activitiesPublic administration and defence; compulsory social securityReal estate activitiesTransportation and storageWater supply, sewerage, waste management and remediation activitiesWholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.