Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)
Știre14 aprilie 2020Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune

Povestea mea EURES: Javier Cordero

EURES și-a sărbătorit de curând cea de-a 25-a aniversare. Ca parte a festivităților, solicitanții de locuri de muncă au fost invitați să își împărtășească poveștile despre EURES în schimbul șansei de a câștiga premii importante. Câștigătorii au fost deja anunțați și în următoarele luni vă vom prezenta experiențele lor.

My EURES story: Javier Cordero
EURES

„Care este povestea ta EURES?”

Aceasta a fost întrebarea la care au trebuit să răspundă solicitanții de locuri de muncă din întreaga Europă care au participat la concursul #EURES25. Înscrierile s-au putut face sub forma unui videoclip sau a unei imagini însoțite de un rezumat al experienței lor, iar printre premii s-au numărat cursuri de limbi străine sau de formare pentru dobândirea de competențe de inserție profesională în valoare de 500 EUR.

Participanților li s-a cerut să se gândească la modul în care EURES i-a ajutat să își găsească locul de muncă mult visat, la modul în care consilierii EURES i-au sprijinit pentru a avea acces la cursuri de formare lingvistică și pentru a se integra într-o nouă țară sau la modul în care Portalul mobilității pentru ocuparea forței de muncă EURES sau Zilele europene ale locurilor de muncă (online) le-au oferit oportunități unice de angajare.

Cei trei câștigători ai concursului au fost anunțați în cadrul unei ceremonii de decernare a premiilor cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a EURES care a avut loc pe 30 ianuarie, la Bruxelles. Primul câștigător a fost Javier Cordero, iar aceasta este povestea lui.

Numele: Javier Cordero

Naționalitatea: spaniolă

Tipul materialului înscris la concurs: videoclip

Profilul: Bună ziua, tuturor. Sunt Javier Cordero și sunt unul dintre cetățenii europeni norocoși care au participat la programul european „Primul meu loc de muncă EURES”.

Am auzit prima dată despre EURES când făceam căutări pe internet. Fiind foarte curios din fire și interesat să lucrez în străinătate, am decis să fac pasul și să candidez pentru un loc de muncă.

Am găsit un loc de muncă ca fizioterapeut la Berlin. Am muncit din greu, iar după un an mi s-a oferit șansa de a lucra ca fizioterapeut pentru un club de fotbal profesionist. Am acceptat fără să stau pe gânduri.

Trebuie să spun că, datorită programului dumneavoastră, toți europenii au posibilitatea de a se muta într-o altă țară, de a învăța o nouă limbă și de a beneficia de sprijin financiar. Este un privilegiu să poți face asta.

Un concurs similar a fost lansat pentru angajatori, în care li s-a cerut să trimită o fotografie care să reprezinte ce înseamnă pentru ei libertatea de circulație. Au fost oferite vouchere în valoare de 500 EUR, iar cei trei câștigători au fost anunțați tot în timpul ceremoniei de decernare a premiilor.

Pentru a afla mai multe despre câștigătorii din rândul angajatorilor - și despre ceilalți câștigători din rândul solicitanților de locuri de muncă - continuați să consultați site-ul EURES.

Concursul #EURES25 a făcut parte dintr-o campanie continuă de promovare și sărbătorire a celei de-a 25-a aniversări a EURES. Lansat în 1994, EURES a continuat să se extindă și cuprinde 32 de țări și peste 1 000 de consilieri. În prezent, există peste 3,6 milioane de oportunități de angajare și 15 500 de angajatori înregistrați pe Portalul mobilității pentru ocuparea forței de muncă EURES.

Privind înainte, către următorii 25 de ani de activitate, eforturile rețelei vor trebui să asigure conștientizarea de către cât mai mulți solicitanți de locuri de muncă și angajatori a activității EURES, a ceea ce reprezintă rețeaua și a modului în care aceasta îi poate sprijini pe calea pe care o urmează în viață sau în procesele de angajare.

 

Linkuri conexe:

Portalul mobilității pentru ocuparea forței de muncă EURES

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Drop’pin@EURES

Căutare consilieri EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

Teme
Știri externe EURESZile ale locurilor de muncă/EvenimenteȘtiri/rapoarte/statisticiPovesti de succesTineret
Secțiuni aferente
Condiții de viață și de muncă
Sectorul
Accomodation and food service activitiesActivities of extraterritorial organisations and bodiesActivities of households as employers, undifferentiated goods- and servicesAdministrative and support service activitiesAgriculture, forestry and fishingArts, entertainment and recreationConstructionEducationElectricity, gas, steam and air conditioning supplyFinancial and insurance activitiesHuman health and social work activitiesInformation and communicationManufacturingMining and quarryingOther service activitiesProfessional, scientific and technical activitiesPublic administration and defence; compulsory social securityReal estate activitiesTransportation and storageWater supply, sewerage, waste management and remediation activitiesWholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.