Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)
Știre8 noiembrie 2019Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune

O tânără contabilă din Franța găsește o nouă provocare în Țările de Jos prin programul Primul tău loc de muncă EURES

După un an petrecut în Madrid și șase luni în America de Sud, Laurène Moulin a prins gustul călătoriilor. Cu ajutorul programului Primul tău loc de muncă EURES, a pornit într-o nouă aventură în străinătate – de această dată în Țările de Jos. Am stat de vorbă cu Laurène pentru a-i asculta povestea.

French accountant finds new challenge in the Netherlands with Your first EURES job
Laurène Moulin/Remko de Bruin

După absolvirea studiilor universitare, Laurène și-a petrecut primele șase luni călătorind prin America de Sud. La întoarcerea în Franța, s-a hotărât să plece din nou în străinătate – de data asta pentru a lucra.

Laurène a fost „mereu adepta provocărilor” și își dorea să lucreze în Țările de Jos, deoarece îl cunoscuse pe iubitul ei olandez cu ocazia unui schimb de experiență Erasmus+ în Madrid și dorea să se mute mai aproape de el.

Primul loc de muncă EURES al Laurènei

Cu ocazia unei programări la pôle emploi – agenția națională pentru ocuparea forței de muncă însărcinată cu coordonarea serviciilor EURES în Franța –, Laurène a descoperit Primul tău loc de muncă EURES, un program pentru tineri în vârstă de 18-35 de ani aflați în căutarea unui loc de muncă.

„Am văzut o broșură despre cum m-ar putea ajuta pôle emploi să găsesc un loc de muncă în străinătate. Am adus-o în discuție în timpul întâlnirii și am fost îndrumată către un consilier specializat”, povestește Laurène.

Ateliere pe teme specifice și sprijin pe termen lung

Laurène a avut posibilitatea să participe la atelierele specifice oferite de EURES pentru a afla mai multe despre piața muncii, cultura și viața de zi cu zi din Țările de Jos.

„A participat la atelierul nostru intern cu tema «condițiile de viață și de muncă din Țările de Jos» pentru a-și adapta CV-ul și scrisoarea de intenție, iar noi am căutat oferte de muncă pe portalul EURES”, își amintește Beatriz Espinosa, reprezentanta EURES care a ajutat-o pe Laurène. „A găsit repede un loc de muncă și am propus să-i oferim sprijin financiar pentru mutare prin programul Primul tău loc de muncă EURES.”

Laurène și-a găsit un post de contabilă la Domino’s Pizza. Deși lucrează în Țările de Jos, se ocupă de administrarea, monitorizarea și raportarea financiară pentru sucursalele din Franța ale lanțului de pizzerii.

„Recomand cu toată încrederea EURES și Primul tău loc de muncă EURES”, spune ea. „Afli răspuns la toate întrebările pe care le-ai putea avea despre munca și viața în străinătate, iar ajutorul și sfaturile pe care le primești de la ei sunt de neprețuit. Am fost foarte bine îndrumată. EURES se interesează de tine până la șase luni după ce începi să lucrezi, deci beneficiezi și de susținere pe termen lung.”

„De asemenea, când m-am mutat, EURES mi-a acordat asistență financiară, ceea ce mi-a făcut viața mult mai ușoară”.

„O șansă extraordinară”

Laurène se simte în largul ei în mediul relaxat și sociabil de la biroul din Țările de Jos. De asemenea, faptul că lucrează într-o echipă internațională a ajutat‑o să-și îmbunătățească cunoștințele de engleză într-un cadru profesional, deși inițial i s-a părut dificil.

„Cred că principala dificultate a fost bariera lingvistică”, spune ea. „Nu știu limba olandeză și nici engleza profesională nu o vorbeam prea bine la început. Se învață repede totuși, deci nu e o problemă. A fost o șansă extraordinară să încep o nouă viață în altă țară – mai ales la un loc de muncă plăcut.”

„Dacă stai prea mult pe gânduri, nu mai pleci niciodată!”

Aspectele administrative pe care le presupune mutatul în străinătate – înregistrarea ca rezident, deschiderea unui cont bancar etc. – pot descuraja unele persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Laurène recunoaște că a avut de completat multe hârtii, dar crede că acest lucru nu ar trebui să fie un factor descurajant.

„Completarea documentelor consumă timp, dar numai când începi demersurile de mutare. După aceea, totul merge strună”, spune ea. „Nu stați prea mult pe gânduri”, recomandă Laurène. „Dacă te gândești prea mult, nu mai pleci niciodată!”.

Dacă vă  interesează să lucrați în străinătate în Europa, vizitați chiar astăzi portalul EURES pentru a explora milioane de locuri de muncă sau contactați un reprezentant EURES din regiunea dumneavoastră.

 

Linkuri conexe:

Primul tău loc de muncă EURES

Erasmus+

Portalul EURES

Reprezentanții EURES

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Drop’pin@EURES

Găsiți un reprezentant EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

Teme
Povesti de succesTineret
Secțiuni aferente
Condiții de viață și de muncă
Sectorul
Accomodation and food service activitiesActivities of extraterritorial organisations and bodiesActivities of households as employers, undifferentiated goods- and servicesAdministrative and support service activitiesAgriculture, forestry and fishingArts, entertainment and recreationConstructionEducationElectricity, gas, steam and air conditioning supplyFinancial and insurance activitiesHuman health and social work activitiesInformation and communicationManufacturingMining and quarryingOther service activitiesProfessional, scientific and technical activitiesPublic administration and defence; compulsory social securityReal estate activitiesTransportation and storageWater supply, sewerage, waste management and remediation activitiesWholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.