Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)
Știre11 octombrie 2019Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune

Orientarea profesională: sprijinirea forței de muncă de mâine

Pentru elevii sau studenții care au absolvit la zi, intrarea în câmpul muncii cu normă întreagă nu este niciodată ușoară. Indiferent dacă ai terminat liceul, facultatea sau o școală profesională, intrarea în câmpul muncii poate fi o tranziție dificilă, dar care poate fi depășită dacă primești sprijin prețios. Am discutat cu Paul Kitchen, consilier de orientare profesională la University of Nottingham, pentru a afla mai multe despre consilierea pe care o oferă forței de muncă de mâine.

Career mentoring: Supporting the workforce of tomorrow
EURES

Ne puteți spune câte ceva despre dumneavoastră și despre rolul dumneavoastră ca mentor?

Am absolvit University of Nottingham în 1983. În ciuda dorinței mele de a deveni psiholog școlar, am intrat în lumea afacerilor, fără să știu aproape nimic despre ce presupune reușita în acest domeniu. Am avut mai multe funcții succesive unde am ajuns să mă specializez în dezvoltarea afacerilor, în special în dezvoltarea de strategii de parteneriat. Acum am propria afacere și ajut întreprinderile mici să se dezvolte.

În urmă cu puțin peste trei ani, universitatea a apelat la foști studenți, cu intenția de a îmbunătăți sprijinul pentru studenții și absolvenții de acum. În calitate de consilier de orientare profesională, mă dedic tinerilor care au nevoie de ajutor la început de carieră, investind în același timp în mine prin învățarea pe tot parcursul vieții.

În general, ce fel de sprijin le oferiți studenților?

Îi ajut pe studenți arătându-le cum să abordeze și să se pregătească pentru lumea comercială, indiferent dacă sunt interesați de stagii, de plasamente sau de locuri de muncă. Studenții își aleg un mentor pe baza studiilor, a experienței și a competențelor lor și, de aceea, ar trebui să existe o compatibilitate foarte bună între mentor și student.

Sprijinul vizează structura interviurilor, tehnicile de intervievare, cerințele angajatorilor, redactarea CV-ului și a scrisorii de intenție, limbajul profesional și frecvența reuniunilor. Uneori, în cursul conversației, studenții încep să-și dea seama care sunt punctele lor forte și slabe, reușind astfel să înțeleagă mai bine ce posturi li s-ar potrivi.

Îi ajutați pe studenți nu doar cu elemente mai practice, cum ar fi CV-urile și pregătirea pentru interviu, ci le oferiți și sprijin afectiv. Ne puteți spune mai multe?

Aici este punctul critic al relației, care duce la reușită sau la eșec. Nu ai în față o simplă cunoștință. Colaborarea are un scop precis: să pregătești studentul pentru piața muncii. Este nevoie de angajament de ambele părți. Ca în orice relație, este important să înțelegi dinamica relației și să stabilești reguli și limite.

Studenții se îndoiesc enorm de ei, dar își asumă riscuri necugetate și sunt îndrăzneți. Majoritatea au învățat să se compare cu colegii lor în privința performanțelor, în loc să-și stabilească propriile standarde interne. Este esențial să li se ofere ajutor ca să se elibereze de așteptările altora și să aibă așteptări realiste de la ei.

În opinia mea, așa se clădește încrederea. Când iei hotărâri în legătură cu viitorul tău, în loc să încerci să răspunzi așteptărilor altora, afirmi, de fapt, că ce contează este ce-ți dorești tu. Tu contezi. Răspunsurile trebuie căutate și înăuntrul tău și, când le găsești, capeți încredere în capacitatea ta de a-ți clădi viitorul.

Studenții pot să parcurgă acest traseu singuri și chiar o fac; rolul mentorului este în mare măsură cel de ghid care arată drumul. Din punctul meu de vedere, când descoperi acest adevăr, îți dai seama că este o experiență de autocunoaștere.

De cealaltă parte a lumii comerciale se află, desigur, angajatorii. Cum credeți că pot companiile să atragă mai mulți tineri?

Pot să arate că susțin diversitatea și incluziunea, responsabilitatea întreprinderilor, mediul și sănătatea psihică a angajaților lor. Aș recomanda să se filmeze interviuri cu absolvenți reali care sunt apreciați la locul de muncă, pentru a arăta cum au reușit să răspundă provocărilor și să aibă o carieră de succes în companie.

Lumea muncii se schimbă repede. Cum credeți că afectează această schimbare studenții, capacitatea lor de a-și găsi un loc de muncă și de a se adapta la noi medii profesionale?

Este foarte greu când nu au deloc experiență profesională. Vestea bună însă este că angajatorii încep să-și dea seama că nu este bine pentru ei să angajeze oameni doar pe baza experienței, în condițiile în care intrăm în a patra eră industrială.

Învățarea automată, inteligența artificială și automatizarea modifică în ritm alert criteriile folosite de angajatori în căutarea talentelor. Competențele de soluționare a problemelor, reziliența și creativitatea devin din ce în ce mai valoroase la locul de muncă și se pune accentul tot mai mult pe competențele sociale. În cea mai mare parte a timpului vom lucra în echipe mici și vom căuta să interacționăm cu tehnologia pentru a obține cele mai bune rezultate. Ființa umană va deveni un parametru, pe care angajatorii vor reuși să-l măsoare într-un fel sau altul.

Trebuie să ne asigurăm că ne putem adapta și că suntem dornici să învățăm. Studenții sunt avantajați din acest punct de vedere, pentru că au competențele de învățare și capacitatea de dezvoltare necesare. Vor trebui să-și dezvolte pasiunea și angajamentul față de învățarea pe tot parcursul vieții, precum și să aplice noi metode de învățare la locul de muncă, pentru a ajuta compania în care lucrează să fie cât mai flexibilă cu putință.

Și în fine, ce vă place cel mai mult la rolul de consilier de orientare profesională?

Să-i văd pe oameni cum își iau zborul. Să-i vezi pe oameni crescând este unul din cele mai frumoase cadouri pe care ți le oferă viața. Impactul pe care-l poți avea asupra încrederii, tipurilor de gândire, limitelor, independenței de gândire și creativității este imens. Poți face cu adevărat diferența și este valabil în ambele sensuri. Am descoperit câteva fațete importante ale diferitelor stiluri de muncă și acum înțeleg mai bine provocările cu care se confruntă tinerele noastre talente.

 

Linkuri conexe:

University of Nottingham

University of Nottingham – Career Mentoring

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Drop’pin@EURES

Găsiți un membru al personalului EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

Teme
Părțile interesate externeSugestii și sfaturiPovesti de succesTineret
Sectorul
Accomodation and food service activitiesActivities of extraterritorial organisations and bodiesActivities of households as employers, undifferentiated goods- and servicesAdministrative and support service activitiesAgriculture, forestry and fishingArts, entertainment and recreationConstructionEducationElectricity, gas, steam and air conditioning supplyFinancial and insurance activitiesHuman health and social work activitiesInformation and communicationManufacturingMining and quarryingOther service activitiesProfessional, scientific and technical activitiesPublic administration and defence; compulsory social securityReal estate activitiesTransportation and storageWater supply, sewerage, waste management and remediation activitiesWholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.