Skip to main content
Logoul Comisiei Europene
EURES
Știre8 ianuarie 2018Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune

Avantajele muncii în Portugalia - povestea bulgară

În ultimii trei ani, peste 800 de lucrători sezonieri bulgari au găsit de muncă în Portugalia la ferme și în agricultură.

The benefits of working in Portugal – the Bulgarian story
EURES Plovdiv

Programul de mobilitate profesională sezonieră este oferit de EURES Bulgaria în strânsă colaborare cu EURES Portugalia. Inițiativa îi ajută pe angajatorii portughezi să angajeze lucrători sezonieri în agricultură în sezonul de vârf, când se confruntă cu o lipsă acută de personal.

Fermierii bulgari le dau o mână de ajutor colegilor lor din frumoasa zonă Algarve, cea mai sudică regiune a Portugaliei și una dintre cele mai populare destinații turistice din Europa. În Algarve există o varietate foarte mare de oferte de muncă sezonieră în agricultură și turism, într-un cadru natural cu un litoral pitoresc și cu un climat excepțional.

Serviciile publice de ocupare a forței de muncă din Bulgaria sunt responsabile cu organizarea întregului proces, furnizând servicii complete de recrutare atât solicitanților de locuri de muncă, cât și angajatorilor.

Ele oferă informații candidaților potențiali, se implică în preselecția candidaților, ajută la organizarea de interviuri la nivel național și furnizează informații complete despre condițiile de viață și de muncă solicitanților de locuri de muncă selectați. Consilierii EURES le oferă asistență fermierilor în fiecare etapă a procedurii, de la depunerea candidaturii până la interviuri, pe parcursul sejurului lor în Portugalia și chiar la întoarcerea în țară.

Echipa EURES Bulgaria nu este, desigur, singura implicată în toate aceste demersuri, ea beneficiind de ajutorul și sprijinul colegilor din Portugalia.

„Trebuie menționată colaborarea foarte strânsă cu echipa EURES Portugalia, care are un rol major în comunicarea cu angajatorii”, remarcă Daniela Piryankova, consilier EURES și coordonator de formare la serviciile publice de ocupare a forței de muncă din Bulgaria.

Ajutorul lor nu constă doar în logistică și în comunicarea cu angajatorii, ci și în vizite pe care le fac la ferme pentru a se asigura că lucrătorii bulgari au tot ce le trebuie.

Datorită acestei legături strânse și atenției sporite la detalii, proiectul realizat de Bulgaria și Portugalia referitor la lucrătorii sezonieri s-a bucurat de un mare succes în ultimii trei ani.

Munca în Portugalia are numeroase avantaje: plaje frumoase, peisajul magnific al Peninsulei Iberice, vinuri, pește și fructe de mare proaspete. Este mediul ideal pentru cei care își doresc un echilibru perfect între viața personală și cea profesională.

Dacă vă aflați în căutarea locului de muncă sezonier ideal, de ce să nu încercați Portugalia? Pentru mai multe informații, luați legătura cu consilierul EURES cel mai apropiat chiar azi.

 

Linkuri conexe:

EURES Bulgaria

Serviciile publice de ocupare a forței de muncă din Bulgaria

EURES Portugalia

 

Mai multe informații:

Găsiți un consilier EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

EURES pe Google+

 

Teme
Cele mai bune practici EURESSugestii și sfaturiȘtiri despre piața muncii/știri despre mobilitateTendințe de recrutare
Secțiuni aferente
Condiții de viață și de muncă
Sectorul
Accomodation and food service activitiesActivities of extraterritorial organisations and bodiesActivities of households as employers, undifferentiated goods- and servicesAdministrative and support service activitiesAgriculture, forestry and fishingArts, entertainment and recreationConstructionEducationElectricity, gas, steam and air conditioning supplyFinancial and insurance activitiesHuman health and social work activitiesInformation and communicationManufacturingMining and quarryingOther service activitiesProfessional, scientific and technical activitiesPublic administration and defence; compulsory social securityReal estate activitiesTransportation and storageWater supply, sewerage, waste management and remediation activitiesWholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.