Direct la conținutul principal
EURES (EURopean Employment Services)
Știre23 mai 2019Autoritatea Europeană a Muncii, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune3 min de lectură

Avantajele voluntariatului

Voluntariatul în străinătate ar putea părea intimidant pentru unii, însă poate fi o experiență chiar plină de satisfacții, care deschide noi orizonturi. Iată cinci motive pentru care considerăm că trebuie să încercați această experiență!

The benefits of volunteering
EURES

Schimbați ceva

Voluntariatul în străinătate poate fi un mod foarte bun de a crea un impact pozitiv, sprijinind în același timp o cauză importantă pentru dumneavoastră. Dacă sunteți pasionat de natură, vă puteți oferi voluntar să curățați plajele sau parcurile naționale. Dacă iubiți animalele, poate v-ar plăcea să faceți voluntariat într-un centru de ocrotire a animalelor. Sau, dacă vă place să lucrați cu copiii, ați putea face voluntariat într-o școală sau într-un centru pentru tineret. Există nenumărate moduri de a schimba ceva în timp ce călătoriți. Informați-vă însă înainte de plecare, pentru a vă asigura că sprijinul pe care-l oferiți este durabil și cu impact pozitiv și pe termen lung în comunitate.

Sporiți-vă șansele de angajare

Deși poate nu este motivul dumneavoastră principal pentru a face voluntariat în străinătate, experiența dobândită reprezintă un mare avantaj pentru CV-ul dumneavoastră. Va arăta că sunteți dispus să încercați lucruri noi și că nu vă temeți să munciți din greu și să vă asumați responsabilități. Participarea la activități de voluntariat semnificative în străinătate nu numai că va face să aveți un CV mai atractiv, dar poate fi și un subiect important de abordat cu viitorii angajatori în cadrul unui interviu de angajare.

Învățați ceva nou

În funcție de locul în care veți merge și de activitatea pe care o veți desfășura, voluntariatul în străinătate vă va ajuta cu siguranță să dobândiți noi competențe. Ar putea fi ceva concret, de exemplu competențe în domeniul culinar, al învățământului, al construcțiilor, al supraviețuirii, însă puteți dobândi și competențe transferabile cât stați acolo, cum ar fi soluționarea problemelor, lucrul în echipă și comunicarea eficientă. Voluntariatul în străinătate este și ocazia perfectă de a învăța o nouă limbă, deoarece veți fi înconjurat de vorbitori nativi și probabil veți fi în situația de a o utiliza tot timpul.

Faceți noi cunoștințe

După cum am menționat deja, voluntariatul în străinătate vă poate da fiori - mai ales dacă sunteți singur- însă este un mod chiar simplu de a face noi cunoștințe. Veți întâlni tot felul de persoane interesante, din toată lumea. Dacă doriți să întâlniți persoane cu preocupări comune chiar din prima zi, puteți să vă înscrieți într-un sistem de voluntariat în grup. Veți putea colabora cu alți voluntari și veți putea împărtăși experiențe de neuitat, ceea ce creează adesea un sentiment real de apartenență la comunitate și leagă prietenii pentru totdeauna.

Vedeți lumea

Dacă oricum vă gândiți să călătoriți, de ce să nu includeți activitatea de voluntariat în itinerariul dumneavoastră? Nu există un mod mai bun de a descoperi o nouă cultură și de a experimenta un mod de viață diferit. Mai mult decât atât, activitatea de voluntariat poate fi surprinzător de accesibilă. Deși voluntariatul nu este remunerat, unele organizații și sisteme asigură cazare sau masă la un preț mic, în schimbul activității pe care o prestați. De asemenea, vă puteți finanța călătoria de voluntariat printr-un grant sau o strângere de fonduri, reușind astfel să aveți costuri minime dacă aveți un buget mic.

Așadar, ce mai așteptați? Gândiți-vă deja de astăzi la modul în care ați putea să vă implicați în activități de voluntariat în străinătate!

Articolul a fost realizat în parteneriat cu EURES, Portalul mobilității europene pentru ocuparea forței de muncă.

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Drop’pin@EURES

Găsiți un membru al personalului EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

Teme
  • Sugestii și sfaturi
  • Tineret
Secțiuni aferente
Sectorul
  • Accomodation and food service activities
  • Activities of extraterritorial organisations and bodies
  • Activities of households as employers, undifferentiated goods- and services
  • Administrative and support service activities
  • Agriculture, forestry and fishing
  • Arts, entertainment and recreation
  • Construction
  • Education
  • Electricity, gas, steam and air conditioning supply
  • Financial and insurance activities
  • Human health and social work activities
  • Information and communication
  • Manufacturing
  • Mining and quarrying
  • Other service activities
  • Professional, scientific and technical activities
  • Public administration and defence; compulsory social security
  • Real estate activities
  • Transportation and storage
  • Water supply, sewerage, waste management and remediation activities
  • Wholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles

Disclaimer

Articolele sunt menite să ofere utilizatorilor portalului EURES informații despre subiecte și tendințe actuale și să stimuleze discuțiile și dezbaterile. Conținutul acestora nu reflectă neapărat punctul de vedere al Autorității Europene a Muncii (ELA) sau al Comisiei Europene. În plus, EURES și ELA nu aprobă site-urile web ale terților menționate mai sus.