
EURES Finlanda speră să atragă atenția persoanelor în căutarea unui loc de muncă interesate de sectorul turismului și le invită să participe la Ziua europeană online a locurilor de muncă, ce va avea loc la 27 septembrie.
Evenimentul de recrutare, intitulat „Work in Lapland- Welcome to Finland” (Locuri de muncă în Laponia - Bine ați venit în Finlanda) urmărește să pună în legătură persoanele în căutarea unui loc de muncă din întreaga Europă cu angajatorii din sectorul turismului, cel hotelier și cel al alimentației publice din Finlanda.
Există oare o diferență atât de mare între a lucra într-un hotel din Laponia și a lucra într-un hotel local din zona dumneavoastră? Vă vom lăsa pe dumneavoastră să hotărâți acest lucru. Urmăriți videoclipul „Work in Lapland- Welcome to Finland” și convingeți-vă singuri.
Imagini cu cabane din lemn confortabile, peisaje acoperite de zăpadă și spectacolul uluitor al aurorei boreale... nu vă simțiți atrași încă?
Agentul EURES, Tuija Pahnila, speră că da: „Scopul videoclipului a fost de a prezenta eliberarea și salvarea de lumea aglomerată și de zgomotul provocat de traficul rutier. Ne-am dorit ca cei care vizionează videoclipul să simtă atmosfera nordică și să le oferim motive pentru vise de o viață.”
Laponia este cea mai nordică regiune din Finlanda și, pe lângă priveliștile care îți taie respirația, se bucură și de o industrie a călătoriilor și turismului aflată în plină expansiune. Laponia are nevoie de o forță de muncă internațională uriașă în fiecare an, în special în sezonul de iarnă, dar nu numai, fiind posibile și perspective pe termen lung.
Se vede clar din videoclip că Laponia este un loc unic unde puteți lucra. Unde altundeva ați putea lucra pentru adevăratul Moș Crăciun sau unde altundeva ați putea fi ghid pe sania trasa de câini husky sau de reni? Alte posturi, care pot părea „normale” oriunde altundeva în lume, capătă un aer magic dată fiind amplasarea unică a Laponiei.
Evenimentul de recrutare online „Work in Lapland- Welcome to Finland” este prilejul perfect să vă depuneți candidatura pentru o varietate de posturi, să stați de vorbă cu angajatorii, să fiți intervievați și să faceți primul pas către o ocazie unică în viață.
Puteți afla mai multe detalii despre Ziua europeană online a locurilor de muncă „Work in Lapland - Welcome to Finland” sau vă puteți înscrie la eveniment chiar aici! Moș Crăciun vă așteaptă...
Linkuri conexe:
Videoclipul „Work in Lapland”
Ziua europeană online a locurilor de muncă „Work in Lapland”
Mai multe informații:
Găsiți un consilier EURES
Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES
Baza de date cu locuri de muncă a EURES
Servicii EURES pentru angajatori
Calendarul evenimentelor EURES
Următoarele evenimente online
EURES pe Facebook
EURES pe Twitter
EURES pe LinkedIn
EURES pe Google+
Detalii
- Data publicării
- 20 septembrie 2017
- Autori
- Autoritatea Europeană a Muncii | Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune
- Teme
- Afaceri / AntreprenoriatZile ale locurilor de muncă/EvenimenteȘtiri despre piața muncii/știri despre mobilitateTendințe de recrutareRețelele de socializareTineret
- Secțiuni aferente
- Condiții de viață și de muncă
- Sectorul
- Accomodation and food service activitiesActivities of extraterritorial organisations and bodiesActivities of households as employers, undifferentiated goods- and servicesAdministrative and support service activitiesAgriculture, forestry and fishingArts, entertainment and recreationConstructionEducationElectricity, gas, steam and air conditioning supplyFinancial and insurance activitiesHuman health and social work activitiesInformation and communicationManufacturingMining and quarryingOther service activitiesProfessional, scientific and technical activitiesPublic administration and defence; compulsory social securityReal estate activitiesTransportation and storageWater supply, sewerage, waste management and remediation activitiesWholesale and retail trade; repair of motor vehicles and motorcycles